Relactare_Carmen_site

Despre incizie si relactare

In randurile ce urmeaza puteti citi marturisirea emotionanta a Didinuskai, o mama care a facut tot ceea ce a fost omeneste posibil pentru a-si recastiga laptele pentru bebelusul ei… este vorba de RELACTARE… un proces greu, anevoios, dar cu enorm de multe satisfactii finale…

despre incizie si relactare

mi-am dorit intotdeauna un copil. poate nu cu aceeasi intensitate tot timpul. dorinta s-a implinit. mi-am imaginat ca totul va fi roz. cum se intampla in filmele siropoase de la tv. nu numai ca nu am stiut sa “ma pregatesc” in niciun fel, dar am facut totul de-a-ndoaselea. si in prezent suport consecintele. lantul greselilor din timpul sarcinii a cumulat zale si dupa nastere. am sarbatorit prima luna a omuletului pe patul spitalului cu sanul bandajat. incizie. ablactare. bratele s-au leganat singure. durerea fizica si neputinta de a-i da cezarului ce-i al cezarului m-au transformat in neom. mi-am inghitit lacrimile si mi-am spus ca se poate si cu lapte praf. si da, se poate, daca vrei sa vezi copilul dospindu-se intr-o gogoasa: care-i inghite trasaturile firesti, care-i rapeste pana si mirosul suav de prunc. impinsa de la spate, am aflat despre relactare. tot citind despre, relactarea a devenit o provocare. ce as fi avut de pierdut? in cel mai rau caz inca o incizie. ce as fi avut de castigat? sanatatea copilului. si nu, nu exista punere in balanta pentru astfel de situatii. cu toata astea, ultimul cuvant a intarziat. frica de un nou esec imi paraliza gandurile si simturile. temeri fondate la o analiza superficiala. simple scuze in fapt. aveam sa aflu ca cine relacteaza, nu are absolut nimic de pierdut. are numai de castigat, indiferent de rezultat.

 

cum am ajuns la incizie / spune-mi cum te numesti si-ti spun cine esti

dintr-un inceput am ales gresit spitalul in care urma sa nasc. elias. nou-nascutii nu stau in camera cu mama. sunt tinuti in sectia de neonatologie si hraniti cu biberonul cu lapte praf. nici vorba, nici urma de seringa sau de alte instrumente substitut pentru biberon. accesul la propriul copil se face fix din 3 in 3 ore, nici mai devreme, nici mai tarziu. cadrele medicale de acolo sunt ca niste fantome. nu vorbesc, nu zambesc, nu te invata nimic. iti trantesc copilul in brate si te trimit in camera de alaptat, daca te tii pe picioare – o camera aflata intr-un alt sector, unde, de obicei, nu se afla niciun indrumator. de cele mai multe ori eram lasate singure acolo. cateodata aparea cate o figura neprietenoasa sa ne anunte ca s-a terminat tura de alaptat, sa ducem copiii sa aiba timp sa le dea sa manance cum trebuie, ca noi oricum nu avem lapte. in caz ca nu te tii pe picioare, accepta sa ramai acolo. ceea ce inseamna ca trebuie sa te bage in seama. asa ca isi iau rolul in serios, vin si te strang de 2 ori de san, dupa care te anunta victorioase: tu    n-ai lapte, tu n-ai sfarcuri, tu ai sanul prea plin si n-are cum s-apuce. apoi se indeparteaza sfidator, mandre de ele insesi ca au un ochi atat de bine format si-ti pot spune din prima ce problema ai. pentru ca, in mod cert, ai o problema. numai ca esti pe cont propriu. nu astepta sa vina cineva sa te ajute. nu acolo.

 

am iesit din spital inarmata cu mamelon de silicon. conform sfaturilor primite, nu aveam mamelonul format. l-am folosit de cateva ori, apoi l-am abandonat. am vazut ca am lapte, asa ca ma mulgeam zilnic cu o pompa manuala. omuletul nu a putut sa suga direct de la san, i-am dat lapte cu biberonul. eram fericita ca mananca lapte de la mine, restul nu mai conta. din cand in cand il mai puneam la san. toate incercarile sfarseau cu plansete.

 

intr-o dimineata m-am trezit cu dureri puternice si pete rosii la un san. furia laptelui. a degenerat intr-o mastita plimbareata. de la sanul stang a trecut la dreptul, s-a remutat la stangul, si-a amintit de dreptul. dupa tot acest eeny, meeny, miny, moe s-a cuibarit la stangul si nu s-a mai lasat dusa decat printr-o incizie.

 

ce n-am facut / din ce unghi sa te holbezi mai bine la drobul de sare

nu am pus copilul la san. “cea mai eficienta pompa”. de la pompa manuala aveam mameloane bine formate. pe ultima suta de metri, am insistat cu atasarea la san si omuletul a reusit sa salveze sanul drept. celalalt era deja in picaj continuu, de consistenta unei pietre.

 

cea de-a doua mare greseala a fost ca am crezut orbeste in pompa manuala. oricat ar fi de performanta, fie ca este manuala sau electrica, nu cred ca exista vreo pompa care sa scoata si “ultima picatura de lapte”, cum face copilul. mana mai reuseste lucrul asta. mana simte, degetele stiu cum sa apese eficient si unde sa insiste.  mana nu agreseaza si nu traumatizeaza.  in ciuda febrei, a frisoanelor, a somnolentei, a sagetilor de durere care strapungeau fara mila sanii, scoteam cantitati impresionante de lapte cu ajutorul pompei manuale. tardiv, am incercat fara succes sa ma mulg manual. durerile erau atat de puternice incat numarul lacrimilor erau mai multe fata de picaturile de lapte stranse.

 

in rest, am urmat constiincios toate sfaturile si nici pana in ziua de azi nu stiu daca am accelerat sau incetinit drumul catre abcesul mamar: comprese fierbinti, comprese reci, comprese cu foi de varza, cu tarate, gheata, unguent cu propolis, cu galbenele.

 

incizia / dupa fapta si rasplata

am amanat cat am putut de mult incizia. m-am internat cu febra 39,9, 19.000 de leucocite, nodul cat pruna format in interiorul subratului, dureri puternice extinse de-a lungul intregii maini stangi. din sanul stang, tare ca piatra, ieseau numai picaturi de puroi. in ziua urmatoare, cand leucocitele au ajuns la 22.000 m-au chemat sa ma examineze (cel putin asa stiam eu) si m-au incizat. odata cu incizia am primit bonus ablactarea.

 

ce presupune o incizie / inchizitia timpurilor moderne

xilina, anestezic local, folosit si in stomatologie se injecteaza in san. se alege locul inciziei, se taie si se scoate puroiul. prin presarea sanului si, daca este nevoie, cu ajutorul unui deget introdus in interior. “gaura” ramasa se umple cu o mesa (o bucata lunga de tifon). pana la vindecarea sanului, pansamentul se schimba zilnic, mesa veche fiind inlocuita cu una noua. pe viu. fara anestezic. noroc ca nu e diferenta mare intre a fi folosit anestezicul sau nu. odata ce ai simtit un deget plimbandu-se circular in interiorul sanului, schimbarea unui pansament ti se pare “o copilarie”. sanul este unul dintre cele mai sensibile organe ale trupului. doare, daca din greseala te lovesti sau daca se intampla sa te muste copilul in timpul suptului. cand ai o gaura in san, durerile sunt atroce. orice ai face, in orice pozitie ai sta. cand mananci, cand vorbesti, cand inchizi ochii si vrei sa dormi, cand respiri.

 

din culisele spitalizarii / na-ti-o franta, ca ti-am dres-o

printre medicamentele luate acolo, in plina ablactare, s-a numarat si metoclopramidul. recent am aflat ca aceasta pastila produce printre altele si hiperprolactinemie. am incetat sa ma mir de ce a fost nevoie sa iau 10 pastile de bromcriptina (doza maxim admisa) si 4 tablete de dostinex (2 maxim admise) pentru intreruperea lactatiei. un cocktail exploziv de efecte adverse.

 

cum sa ratezi a doua sansa / crezi ca mi-e frica? uite cum fug…

inainte sa iau ultima doza de dostinex, am intalnit un medic (cu multa experienta in  alaptare si cresterea copiilor) care m-a sfatuit sa renunt la pastila si sa incep sa alaptez din nou. mi-a fost frica, teribil de frica. inca imi iesea tifonul din san si durerile persistau aproape la fiecare miscare. am fost in stare numai sa aman inghitirea dostinexului cu o singura zi. zi in care am fost fericita si nefericita pentru sanii care se umpleau cu lapte. cand m-am dus la pansat, medicii m-au amenintat ca vor redeschide incizia. dupa numai o zi de consumat multe lichide, sanul avea o consistenta tare, durea ingrozitor si cand ma mulgeam nu ieseau decat cateva picaturi. in schimb, pansamentul din interiorul sanului, mustea de lapte. nu am avut taria sa continuu.

 

din nou acasa /  dupa atata frig si ceata, iar s-arata soarele

din prima zi in care m-am reintors acasa am inceput sa caut mamici donatoare de lapte. nu numai ca am gasit, dar am descoperit si mame dispuse sa-l alapteze pe omulet. prima data cand s-a intamplat m-am simtit cea mai neputincioasa mama din lume, dar exaltam in sinea mea pentru fiecare picatura de lapte supta lacom de copil. pentru asemenea gesturi de daruire nu exista echivalent. adesea m-am intrebat daca as fi capabila sa raspund in acelasi fel. cu toata sinceritatea si rusinea, trebuie sa recunosc ca nu stiu ce as face.

 

am crezut ca ma pot revansa altfel fata de copil. m-am inselat. ma minteam pe mine, il minteam pe el de fiecare data cand recurgeam la suzeta, cand foloseam biberonul, chiar si atunci cand ma bucuram ca poate sta la sanul altcuiva.

 

nu stiam nimic despre relactare. auzisem de cazuri in care femei care adoptasera copii reusisera sa aiba lapte, dar mintea refuza sa faca orice conexiune. am avut norocul sa o cunosc pe Roxana care nu numai ca stia multe despre relactare, dar a fost convinsa de la bun inceput ca o pot face. s-a tinut de capul meu (si bine a facut), mi-a trimis linkuri sa citesc, a postat pe blogul ei toate informatiile necesare. si uite asa, impinsa de la spate, am inceput sa citesc si sa caut cat mai multe date despre relactare. tot cautand, am dat peste Sorana, mama care a relactat si a alaptat copilul exclusiv cu lapte matern pana la 2 ani. mi-a povestit experienta ei si m-a ajutat pas cu pas sa relactez.

 

cum am relactat / oda sns-ului

fiecare relactare porneste de la un numitor comun: dorinta de a alapta copilul. apoi, de la caz la caz, se ramifica pe mai multe trepte: motivele care au condus la ablactare, perioada in care nu s-a alaptat, varsta copilului, sprijinul celor din jur si, esential, comunicarea dintre mama si copil.

 

inarmata cu un sns, o pompa manuala, multa rabdare mi-am luat inima in dinti si-am purces pe lungul drum al relactarii. sns-ul (sistem suplimentar de nutritie) sau cea de-a treia tata, cum l-am denumit, este un dispozitiv destept gandit, care ajuta deopotriva la hranirea copilului si la stimularea sanului. este un sistem care se pune la gat, format dintr-un tub in care se pune laptele si 2 fire. acestea se ataseaza pe sani astfel incat copilul prinde in acelasi timp si sanul si firul prin care curge laptele. poate sa sune putin sf, insa cat timp sugarul il accepta, face minuni. surprinzator sau nu, omuletul s-a impacat excelent cu el in ciuda faptului ca a fost hranit cu biberonul si a plescait ceva timp la suzeta. din clipa in care am inceput sa-l folosesc, biberonul a fost exclus. in privinta suzetei nu m-am gandit sa iau masuri la fel de drastice. in mod firesc, pe parcursul relactarii, in timpul (re)imprietenirii cu sanul, copilul a renuntat de buna voie si nesilit de nimeni la suzeta. am spus reimprietenirea cu sanul, nu cu sanii, pentru ca omuletul a acceptat foarte rar sa suga cu ajutorul sns-ului de la sanul incizat. cu timpul, sns-ul si pompa electrica au devenit prelungirile mele. pe oriunde m-as fi dus, sns-ul era la indemana in caz ca ar fi fost nevoie. si a fost si nu m-am sfiit de nimeni sa-l scot si   sa-l pun la gat.

 

in paralel cu sns-ul, am inceput stimularea sanului prin muls. in teorie, pentru restabilirea lactatiei, fiecare san trebuie stimulat de cel putin 10 ori pe zi, cate 10-15 minute. temperata de Sorana, am avut intre 6 si 10 stimulari pe zi, punand la socoteala si mesele cu sns-ul. ceea ce pare a fi o bagatela (ce poate fi atat de complicat sa te mulgi?!), cere de fapt multa vointa si rabdare, mai ales “cand mulgi in gol” si vezi ca oricat de mult te-ai chinui nu iese nici o picatura de lapte. iar eu m-am numarat printre norocoase: inca din prima zi am avut cate o picatura de colostru la fiecare san (din capitolul ce minuni poate face corpul uman: cand relactezi, sanii secreta din nou colostru). abia dupa trei saptamani am inceput sa strang cate 10 ml de lapte pe zi. din acel moment, parca as fi trecut peste o bariera deoarece laptele a inceput sa vina din ce in ce mai mult.

 

cea mai delicata parte din perioada relactarii a fost acceptarea sanului incizat. de la bun inceput am stiut ca pornesc cu o bila neagra si nicio bila alba. oricat de mult am incercat sa scap de favoritisme si tratamente preferentiale vis a vis de sani, nu am reusit. am trecut prin toata gama emotionala pentru acest san: de la furie si ura, la prietenie si intelegere. m-am purtat cu el de parca ar fi fost un copil bolnav: in loc sa-l scot afara in razele soarelui, l-am tinut in casa cu ferestrele bine inchise, acoperite de storuri. d-abia ma atingeam de el, il puneam cu grija la pompa electrica, il compatimeam in oglinda, il palpam cu tandrete si ingrijorare de teama sa nu descopar vreun punct tare. la un moment dat s-a intamplat. ce anume si cand exact nu stiu. cert este ca am inceput sa-l mulg fara mila, fara teama si sa incep sa consider ca am doi sani punct nu doi sani dintre care unul incizat. si-am incalecat pe-o sa si am ajuns sa scot lapte si de la sanu’ nebunu’, cu toate ca, in prezent, numai un sfert din san e “functional”.

 

cand relactezi,  orice eveniment/lucru, fie bun sau rau, capata proportii exagerate. stii de la bun inceput ca trebuie sa ai rabdare, atat cu tine, cat si cu cel mic. rezultatele nu vor intarzia sa apara, cat timp ai un ritm si esti constienta ca nu ai cum sa sari nici din prima, nici din a doua mai multe trepte deodata. lucrurile se fac incet, pas cu pas, nimic spectaculos nu se intampla peste noapte. cu toate astea, apar inevitabil si momentele in care iti pierzi rabdarea si te simti incapabila ca nu poti face mai mult, mai bine, mai repede, mai altfel.

 

in prezent, omuletul are la discretie sanul drept si lapte muls majoritar din sanul stang de unde nu suge. stiu ca parerile sunt impartite in privinta mulsului: unii sustin ca in timp conduce la scaderea cantitatii de lapte, altii considera ca prin golire, sanul e stimulat sa produca aceeasi cantitate de lapte. chiar daca “oficial” am terminat perioada de relactare, am acelasi program de muls. o data pe zi, de obicei noaptea, dupa ce adoarme omuletul, imi fac timp sa ma mulg manual. in rest folosesc numai o pompa electrica Medela: de minim 3 ori pe zi si daca am timp chiar de 4 – 5 ori. de la 110-130 de ml/zi la sfarsit de octombrie, acum scot cam 200-250 de ml/zi. secretul este ca sunt mult mai relaxata. nu mai stau sa fac calcule cat lapte adun si cum sa-l impart. atat cat reusesc sa scot e binevenit.

 

contabiliceste / 1+1=1

pe 19 iulie mi s-a facut incizia. la 1 august am terminat medicamentatia pentru ablactare. de pe 5 august nu am mai avut lapte. pe 8 septembrie, prima zi de relactare au reaparut primele picaturi de colostru. pe 28 septembrie scoteam cate 10 ml de lapte pe zi. pe 12 noiembrie, dupa 64 de zile de relactare, am alaptat exclusiv. dupa 3 zile in care m-am incapatanat sa-i dau omuletului numai lapte de la mine, mi-am dat seama ca inca nu am suficient lapte, asa ca in functie de zile suplimentez cu o masa sau doua de lapte praf. poate ca am cazut in pacatul mamei care crede ca nu are suficient lapte si da completare. poate ca intr-adevar, sanul nu poate face mai mult decat face deja. poate ca repetitiile de mai sus sunt obositoare. important este ca ma simt in randul lumii de cand ma trezesc noaptea de cate trei sau patru ori sa-i dau copilului tata. e coplesitor de minunat.

 

un infinit de multumiri / ce bine ca sunteti

partea cea mai grea fara de care poate ca ar fi lipsit cele mai importante fragmente din aceasta insiruire de evenimente. e dificil sa pui un multumesc in scris. se aduna multe cuvinte sau parca sunt prea putine. se imbarliga intre ele si-si pierd sensul. din vorba-n vorba, dintr-un parc intr-altul, de la o intalnire la alta, am ajuns sa cunosc familii minunate si copii alaptati uimitor de frumosi si de luminosi. nu exista multumiri mai speciale, mai duioase, mai drepte sau strambe, mai directe sau subtile. toata lumea m-a ajutat si m-a incurajat. fiecare m-a sprijinit in felul sau unic asfel incat lucrurile s-au inlantuit, au prins coerenta si aderenta si m-au adus unde sunt. intr-un puzzle e suficient sa lipseasca un singur cartonas si totul se da peste cap. asa simt si eu. o vorba buna, o incurajare, un zambet, o sticluta cu lapte matern, omuletul pus la san sunt echivalentele cartonaselor pentru puzzle. altfel spus, am avut spatele acoperit. va multumesc!

 

Adriana a fost una dintre mamicile care l-au alaptat pe omulet. multumita intalnirilor din parc cu ea, Tudor, un baietel minunat si Razvan am reusit sa-mi ordonez programul de dupa incizie si sa incep sa-l scot zilnic afara.

 

Alexandra mi-a spus de o alternativa pentru laptele praf: lapte facut in casa. mi-a trimis multe linkuri unde am gasit diferite ingrediente si modalitati de prepare. nu stiu cum este pentru ca nu am incercat. este bine de stiut ca in loc de formula la cutie exista formula homemade.

 

Amalia Supuran, a aflat de la Sorana prin ce trec si s-a oferit sa-mi trimita de la Baia Mare, o cantitate mare de lapte congelat. dupa cautari amanuntite si multe mailuri schimbate in privinta transportului optim, am primit lapticul.

 

Aniela l-a alaptat de nenumarate ori pe omulet direct la noi acasa, in parc, la intalnirile grupului de sprijin. cand nu avea timp de alaptat, ma trezeam cu ea in fata usii cu laptic proaspat muls numai bun de mancat. ea a fost prima mama care l-a pus pe omulet la san. Aniela si Adriana, mamicile care l-au alaptat, l-au ajutat sa nu uite gustul laptelui direct de la “sursa”,  confortul si caldura pe care le putea gasi intr-un singur loc. acel loc. minunata tata. astfel, omuletul a fost cooperant si rabdator cu o tata goala si un sns plin de-a lungul relactarii.

 

Cristina, chiar daca nu se mai mulsese niciodata, a facut-o pentru omulet. a facut rost de pompa, a citit despre mulsul manual si m-a sunat sa-si ceara scuze ca nu a reusit sa stranga decat 60 de ml de laptic – o masa consistenta pentru mancacios. cum sa nu ramai inmarmurit fata de atata bunatate si daruire?! de altfel, Cristina chiar a fost in pericolul unei mastite hraparete, care, nepoftita de nimeni, a aparut cu intreaga-i suita: nodul, febra, frisoane, stare generala de rau. tratata cum trebuie de la bun inceput, mastita a disparut. mie mi-a stat inima in loc si am reusit cu greu sa o conving sa nu mai continue cu mulsul pentru omulet.

 

in mai putin de o ora de la postarea anuntului pe blogul Roxanei pentru lapte donat, Ramona a fost prima mama care m-a sunat si a spus ca ma ajuta. de asemenea, ea a fost prima care s-a oferit sa-l puna pe omulet la san. fiind intaia data cand mi se oferea asa ceva si stiind ca Anda s-ar putea sa fie geloasa si sa faca urat, m-am blocat si am refuzat. n-am uitat insa si nici nu voi uita. Ramona s-a ascuns de fetita sa se poata mulge si practic a relactat la sanul pe care Anda il refuza. in toata perioada post-inciziei si a relactarii, ea a fost in permanenta alaturi de mine si “de fratele de lapte al Andei”: mi-a dat in mod constant laptic (chiar si dupa ce a reinceput serviciul); mi-a respectat deciziile silentioase sau logoreice, chiar daca nu erau cele mai bune; a avut rabdare sa asculte aceleasi lucruri pe care ramasesem blocata; m-a sprijinit pe finishul relactarii cand o asaltam cu mailuri lungi si tensionate. pe langa toate astea, nu stiu cum functioneaza legile sortii, dar de fiecare data cand am fost in impas, am ajuns pe blogul de suflet (cum imi place sa numesc blogul Ramonei) si, citindu-l, am gasit forta sa merg mai departe.

 

pe blogul Roxanei, am cerut ajutorul celorlalte mamici pentru prima data.  Roxana a postat in repetate randuri anuntul pentru donarea de lapte matern; a rugat mamicile de la grupul de sprijin sa ma ajute; le-a multumit “donatoarelor” in numele meu (cand eu eram prea prinsa in alte lucruri); mi-a citit si mi-a raspus mailurilor melodramatice; mi-a aratat in permanenta alte puncte de vedere; mi-a spus de relactare in cel mai elegant mod cu putinta; a lasat alte lucruri deoparte si a stat sa traduca o serie intreaga de articole pe tema relactarii; si-a dat seama cand am nevoie de ajutor, inainte sa o cer;   mi-a raspuns tuturor intrebarilor pe care le aveam; mi-a calmat angoasele in cuvinte putine, dar concise, ca un oriental.

 

altfel te apuci de relactare cand cunosti o mama care a reusit sa faca lucrul asta. cand te si ajuta, lucrurile sunt facute pe jumatate. de la Sorana am luat sns-ul si o pompa electrica ce m-a ajutat si ma ajuta in continuare enorm (pompa manuala a fost buna, dar nu suficient pentru a face fata furiei laptelui, pompa electrica Primii pasi nu a facut decat sa-mi raneasca sanii). Sorana mi-a aratat cum sa folosesc sns-ul si alaturi de ea, am vazut primele picaturi de colostru, in prima zi a relactarii; a avut rabdare sa citeasca mailurile incifrate in mililitri, sns-uri, mulsuri si mese; nu s-a dat niciodata exemplu, ci mi-a reamintit in permanenta ca fiecare relactare este unica; a gasit mamici donatoare (Amalia, Florentina, Lolita si cumnata ei al carei nume imi scapa acum); m-a tras subtil de maneca atunci cand a fost cazul sa pun punct relactarii.

initial, mai multe mamici s-au oferit sa ma ajute cu lapte, dar din diferite motive nu am mai reusit sa ne vedem: Corina, mama Mariei; Raluca, mama Nataliei; Maria Mirabela. de obicei listele cu multumiri omit inevitabil pe cineva, asa cum pana si in erate apar greseli. imi doresc sa nu o fi facut. daca s-a intamplat, rog iertare.

ProMAMA – Relactare – prima zi din lungul proces al relactarii…

In film: Didinuska si omuletul ei

In poza de sus: Didinuska, omuletul ei si Sorana (consultantul in alaptare)

 

Frumoase si emotionante cuvinte in aceasta poveste reala. Cu siguranta micutul omulet va si constientiza cand va mai creste ce a facut mama lui pentru el: i-a acordat dragostea suprema pe care i-o poate oferi o mama puiului ei…

Ii multumesc Didinuskai pentru increderea pe care mi-a acordat-o si sper sa pot ajuta cat mai multe mamici si bebelusi! Sorana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>