Oxitocina – hormonul iubirii! Interviu cu Dr. Katalin Varga

Am cunoscut-o pe Katalin Varga in 2014, atunci cand Asociatia ProMAMA a organizat in Romania Conferinta Europeana a Academy of Breastfeeding Medicine, destinata specialistilor.

Dr. Varga este psiholog, cercetator, profesor universitar, autor a mai multor articole si carti de specialitate si, nu in ultimul rand, speaker la conferinte internationale.

Tin minte si acum cat de mult m-a impresionat discursul sau, in care a prezentat  cercetarile facute despre oxitocina secretata de mama in timpul travaliului, nasterii si perioadei imediate postpartum! Complexitatea sistemului oxitocinic, felul in care o influenteaza pe mama si cum se transmite inclusiv catre bebelus si, mai departe, cum il influenteaza pe acesta de-a lungul intregii lui vieti… e, pur si simplu, uimitor!

Pe scurt: oxitocina, numita si “hormonul iubirii”, este secretata in creier, in hipotalamus, si are un rol foarte vast:  la inceputul sarcinii are rol in reducerea stresului si conservarea energiei gravidei; în ultimele săptămâni de sarcină: inmoaie si deplasează colul in faţă; în timpul naşterii: produce contracţii uterine, determinand dilatarea colului si nasterea bebelusului; postpartum: protejează mama de riscul de hemoragie, e responsabila de iesirea laptelui din san si relaxarea mamei.

Oxitocina a inceput sa fie foarte detaliat studiata acum nu foarte mult timp de catre multi specialisti in domeniul perinatal, printre care si celebrul obstetrician francez Michel Odent, care chiar a shimbat modul in care privim in prezent nasterea. In prezent, foarte multi cercetatori studiaza impactul pe care il are oxitocina asupra nasterii si in perioada imediata postpartum, dar si pe termen lung – fiind un hormon care ne influenteaza nu doar la nivel fizic, cat mai ales la nivel psiho-emotional.

Atat mie, cat si colegei mele, Andreea Manea, ne-a placut atat de mult prezentarea Dr. Katalin Varga, incat ne-am dorit sa o avem din nou in Romania, dar de data aceasta la o conferinta dedicata nu doar specialistilor, ci si mamelor din tara noastra.

Asadar, am invitat-o acum pe Katalin la Bucuresti, in cadrul Conferintei “Ora Magica a Nou-Nascutului” pe care o organizam pe data de 11 Octombrie 2018. Va fi unul dintre cei 3 speakeri si va vorbi despre:

  • rolul oxitocinei in timpul nasterii si al primelor ore postpartum,
  • efectele oxitocinei artificiale administrate in timpul travaliului asupra nasterii, a perioadei postpartum si pe termen lung,
  • bonding-ul dintre mama – nou-nascut,
  • managementul stresului mamei si al nou-nascutului in timpul Orei Magice.

Pana la conferinta, i-am adresat cateva intrebari referitoare la aceste subiecte:

Katalin, cu totii stim ce este Ora Magica a nou-nascutului. Referitor la aceasta procedura, ce ne poti spune despre importanta si efectele Oxitocinei in relatia de atasament mama-bebelus?

Oxitocina naturala – si ma refer aici la oxitocina secretata de creierul mamei si nu la cea sintetica (care se administreaza prin perfuzie) – influenteaza procesele psiho-emotionale ale mamei! Acest hormon o face pe mama sa fie mai fericita, o motiveaza sa-si ingrijeasca si sa-si iubeasca bebelusul, sa fie o mama mai atenta la nevoile celui mic. Mai mult decat atat, sistemul Oxitocinic este strans corelat cu sistemul de recompense al creierului, deci, practic, este vorba de un intreg proces care se bazeaza pe placere si pe sentimente pozitive! Adica, totul este conform firii naturii…

Stiu ca tu, personal, conduci mai multe cercetari referitoare la oxitocina. Din rezultatele pe care le aveti pana in prezent, ce ne poti spune despre felul in care o afecteaza oxitocina artificiala pe mama in timpul travaliului?

In mare, oxitocina sintetica actioneaza diferit fata de cea naturala, provocand contractii mult mai puternice si greu de suportat de catre mama, mai ales pentru ca nu se declanseaza endorfinele (care au atat efect analgezic, cat si euforic asupra mamei). Mai mult decat atat, aceasta dezechilibrare a sistemului hormonal are efecte si la nivel psiho-emotional si poate genera inclusiv depresie postnatala. Vom detalia si vom demonstra intregul mecanism in cadrul conferintei, cu ajutorul cercetarilor pe care le-am realizat de-a lungul anilor.

Dar nou-nascutul? Este si el influentat de oxitocina secretata de mama in timpul travaliului si nasterii? Daca da, care ar putea fi efectele oxitocinei sintetice administrate in travaliu si postpartum asupra copilului?

In general, nu cunoastem in detaliu modul in care este afectat bebe de oxitocina sintetica administrata in travaliu mamei. Bariera sange-creier a fatului si nou-nascutului fiind inca imatura, nu reuseste sa protejeze pe deplin creierul acestuia. Asadar, cel mai probabil, oxitocina sintetica (ce poate patrunde in creierul fatului) creeaza un dezechilibru in sistemul oxitocinic al nou-nascutului. Mai mult decat atat, studiile epigenetice la animalele arata ca efectele sistemului oxitocinic se transmit inclusiv de la o generatie la alta! Spre exemplu, felul in care se naste o fetita va influenta modul in care aceasta, la randul ei, se va comporta ca mama…

Dragi viitori parinti, va asteptam la Conferinta “Ora Magica a Nou-Nascutului”, pe data de 11 octombrie 2018, la Bucuresti. Va vor fi alaturi 4 specialisti care iti vor explica si argumenta, pe indelete, care sunt acele practici de nastere dovedite a fi cele mai benefice, atat pentru nou-nascut, cat si pentru mama.

Veti afla o multime de lucruri noi, interesante si mai putin cunoscute despre ceea ce se intampla in jurul nasterii copilului vostru. Veti avea ocazia sa aflati toate aceste noutati direct de la specialistii care fac cercetari in domeniul perinatal. Puteti astfel alege ceea ce este mai bun pentru voi si puii vostri.

AICI VA PUTETI INSCRIE LA CONFERINTA

 

Autor: Sorana MURESAN, Consultant in Alaptare Certificat International (IBCLC), Presedintele Asociatiei ProMAMA.

Sursa foto: Wikipedia

Mai multe detalii despre acest subiect puteti citi in articolele pe care le-am mai scris pe aceasta tema: